Intre obligatiile zilnice legate de munca, familie, prieteni si casa, poate fi dificil sa gasesti timpul necesar pentru a urca in sa zilnic. In timp ce ciclismul sportiv si cel recreational ofera propriile beneficii, mersul zilnic cu bicicleta este o optiune pentru multi oameni, ei reusind sa includa aceasta activitate in viata lor de zi cu zi.
Asadar, iata cateva sfaturi pentru tine, daca iti doresti sa folosesti bicicleta mai des decat in weekend:
1. Mergi cu bicicleta la birou sau la scoala
Naveta cu bicicleta este una dintre cele mai simple modalitati de a integra mersul pe bicicleta intr-o saptamana aglomerata de lucru. Pe langa faptul ca iti permite sa ignori, in mare parte, traficul din orele de varf si sa faci putina miscare energizanta la inceput de zi, naveta cu bicicleta inseamna si ca nu va mai trebui sa te chinui sa iti gasesti timp pentru plimbari.
Cu o bicicleta pliabila te vei asigura ca poti folosi si diferite mijloace de transport in comun, daca este necesar.
In plus, este dovedit faptul ca exercitiul fizic regulat stimuleaza functiile cognitive, imbunatatind memoria si atentia si, prin urmare, si performanta la locul de munca si abilitatea de a invata lucruri noi. Persoanele active sunt mai in forma si, de aceea, au si un risc mai scazut de imbolnavire si absenta de la munca sau de la cursuri.
2. Foloseste bicicleta pentru treburi prin oras
Daca este exclus, din diferite motive, sa faci naveta cu bicicleta la munca sau la scoala, asta nu inseamna ca trebuie sa limitezi mersul cu bicicleta in restul timpului. Foloseste-o pentru a merge la cumparaturi, a plimba cainele, a ridica pachete de la posta etc. In orice caz, folosirea bicicletei pentru astfel de activitati este o modalitate excelenta de a-ti reduce emisiile si a face mai multa miscare. In plus, este mult mai convenabil decat alte mijloace de transport, nu in ultimul rand fiindca iti permite mai multa independenta.
Nu vei mai depinde de locurile libere de parcare si te vei putea plimba cu usurinta, facand opriri ori de cate ori ai nevoie. Poti transporta o greutate suprinzator de mare cu bicicleta standard, insa poti lua in considerare si atasarea unei mici remorci care sa iti maximizeze capacitatea de transport, fie ca este vorba de cumparaturi sau diferite obiecte.
3. Sporeste gradul de confort al bicicletei tale
Poate motivul pentru care nu mergi atat de des cu bicicleta este faptul ca iti creeaza un oarecare disconfort. Chiar daca nu te deranjeaza foarte tare, este de preferat sa gasesti sursa acestui disconfort si sa o rezolvi. Este posibil sa ai nevoie sa ajustezi inaltimea ghidonului, sa inlocuiesti saua sau sa ii modifici inaltimea si unghiul, sau sa ai nevoie de mai multa presiune in anvelope.
Oricare ar fi motivul, poate face diferenta intre utilizarea bicicletei ocazional si utilizarea ei zilnica. Mersul pe bicicleta ar trebui sa fie relaxant – ocupa-te cat mai repede de bicicleta pentru a te bucura de plimbari fara dureri.
Sursa imagine: Andrea Piacquadio: https://www.pexels.com/photo/photo-of-woman-riding-bicycle-3752928/